duminică, 28 august 2016

Cake Pops


    Desi mereu mi-au sticlit ochii atunci cand treceam pe langa o cofetarie si le vedeam in vitrina, niciodata nu am incercat aceste Cake Pops pana sa imi gatesc singura. Desi compozitia nu este una neobisnuita, decoratiunile si forma fac acest desert demn de ocazii speciale. Greu de realizat? N-as spune. Necesita timp indelungat? Intr-adevar. Asa ca daca esti si tu hotarat sa-ti transformi pentru cateva ore bucataria intr-o cofetarie, iti sugerez sa te inamerzi cu rabdare si sa aloci acestor minuni dulci cam jumatate de zi. 

Ingrediente: 
  • bete de acadea ( sau de frigarui)
  • 160 g ciocolata neagra
  • decoratiuni, nuca de cocos, alune pisate, etc.
Pentru blat:
  • 190 g zahar tos
  • 90 g faina
  • 40 g migdale macinate
  • 1 lg bicarbonat de sodiu
  • 1 lg praf de copt
  • 1 ou
  • 120 ml lapte
  • 120 ml apa fierbinte
  • 60 ml ulei
  • 1 lg esenta de vanilie
Pentru crema:
  • 125 g mascarpone
  • 130 g zahar pudra
  • 2 lg lapte

    Primul pas este prepararea blatului. Am amestecat ingredintele uscate, am adaugat apoi oul, uleiul, laptele si esenta de vanilie si am amestecat 2 minute cu mixerul la viteza medie. Am adugat la final apa fierbite si am mixat pentru inca 30 de secunde la viteza mica apoi am turnat  aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt pe care am lasat-o in cuptor pentru 35 de minute la 180 de grade.

    Dupa ce blatul s-a racit complet l-am faramitat marunt apoi am adaugat peste el treptat crema de mascarpone pana cand compoztia obtinuta a devenit destul de moale pentru a fi modelata (o sa fie nevoie sa-ti folosesti degetele). Am pus apoi amestecul la frigider pentru o ora.

    Dupa ce am scos aluatul de la frigider m-am ocupat de formarea bilutelor, iar pentru ca acestea sa iasa cat mai egale m-am ajutat de o cupa pentru inghetata . Dupa ce am format bilutele le-am pus la congelator pentru 30 de minute, le-am scos pentru a le infige pe bat si le-am lasat apoi la rece pentru inca 30 de minute. 

    Intre timp am topit ciocolata la Bain-Marie si am lasat-o sa se raceasca nu foarte mult,  cat sa ramana inca fluida. Acum vine partea amuzanta a intregului proces, pentru ca nu mai tine de reteta, ci de imaginatia ta. Scufunda bilutele in ciocolata si pune-ti imaginatia la incercare, dar misca-te rapid, pentru ca dupa ce tot procesul artistic a luat sfarsit, creatia ta trebuie sa stea la fridiger.



                                        Now be proud, cofetarule!
                                   Micul Chef iti ureaza pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu